Nora (T.N. Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu” - FNT 2026)
de Sivan Ben Yishai
Traducerea: Ciprian Marinescu
Regia: Bobi Pricop
Decorul: Raul Cioabă
Ilustrația muzicală: Eduard Gabia
Coregrafia și mișcarea scenică: Filip Stoica
Asistent regie: Judit-Andrea Kacsó
Durata: 1h 45min
Vârsta recomandată: 16+
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
În rescrierea contemporană a Norei lui Ibsen, personajele marginale intră în prim-plan și își revendică vocile cu încredere, respingând convențiile rigide și orice fel de compromis.
„Nora” de Sivan Ben Yishai nu își va menaja publicul, dar îl va recompensa pe măsura curajului și a răbdării sale.
Având ca punct de plecare Nora sau Casa de păpuși de Henrik Ibsen, Sivan Ben Yishai propune o reinterpretare îndrăzneață a principalelor teme ale clasicei piese într-o manieră experimentală, în care fragmentele compun povestea ca un puzzle polifonic, iar structura amintește deseori de un poem postmodern de inspirație filosofică.
Personajele principale ale Norei de față sunt personajele periferice ale piesei originale, care contribuiseră în mod substanțial la acțiune, dar au fost marginalizate datorită condiției lor sociale de rang inferior.
Nu lipsesc șarjele acide la adresa structurilor de putere ale societății tradiționale, resorturile feminismului și ciocnirile acestuia cu patriarhatul, dar și decăderea și regenerarea unor realități sau sisteme de gândire care păreau eterne și indestructibile.
În acest spectacol se folosește fum de scenă inodor. Nu este recomandat persoanelor cu epilepsie, pacemaker, femeilor însărcinate și persoanelor cu dificultăți respiratorii.
Distribuția: Elena Purea, Dan Rădulescu, Mihai Crăciun, Steliana Bălăcianu, Alexandru-Andrei Chiran, Loredana Dascălu, Larisa Dobrin, Alex Stoicescu, Ramona Gherasim
Producător: Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”
Foto: Cristina GÂNJ (Bristena)
