COPIII SUB 8 ANI NU AU ACCES LA SPECTACOLELE OPEREI

Operă în cinci acte de Charles Gounod
Libretul: Jules Barbier și Michel Carré după Faust de J.W. Goethe

Spectacol în limba franceză, cu titrare în limba română

Durata:
18.00 – 22.15 (trei pauze)

Despre

Câteva momente solistice au rămas în antologia paginilor celebre romantice, revenind adesea în repertoriul marilor cântăreţi: Valsul şi marea arie „a bijuteriilor” (Margareta), aria lui Valentin, aria lui Siebel, Cavatina lui Faust, cele două arii - Rondo-ul şi Serenada - aparţinând lui Mefisto.
Prof. univ. dr. Grigore Constantinescu

Pact cu diavolul

Mitul lui Faust, reprezentat de-a lungul secolelor în nenumărate versiuni artistice, şi-a găsit locul şi în opera lui Charles Gounod, care - inspirat de cunoscuta piesă de teatru a lui Goethe - a scris „Faust” împreună cu libretiştii Jules Barbier şi Michel Carré. Cu o acţiune ce se desfăşoară în Germania secolului al XVI-lea, „Faust”-ul lui Gounod spune povestea bătrânului om de ştiinţă Faust, care, în urma unui pact cu diavolul semnat cu sânge, îşi recapătă tinereţea şi frumuseţea, pierzându-şi în schimb sufletul.
Ca şi alte lucrări de operă renumite, „Faust” nu a avut succes la premiera din 1859, de la Teatrul Liric din Paris, după ce fusese respinsă la Opera din Paris pe motiv că nu era destul de spectaculoasă. Din 1862, însă, când este pusă în scenă, tot la Paris, o nouă versiune a operei, „Faust” devine un mare succes, numărându-se de atunci printre operele cu cele mai multe reprezentaţii din lume (la Metropolitan Opera din New York, spre exemplu, care a prezentat pentru prima oară „Faust” în 1883, a avut peste 750 de reprezentaţii până, devenind astfel unul dintre cele mai jucate spectacole ale instituţiei).

Sinopsis

Actul I

În cabinetul său, doctorul Faust îşi plânge neputinţa în pragul bătrâneţii, hotărându-se în cele din urmă să-şi curme viaţa. Un cântec ce răzbate de afară îl opreşte. Faust, cu formule magice, îl invocă pe diavol. Mefisto apare şi îl îmbie, în schimbul sufletului, la o nouă tinereţe. Văzându-l că ezită, îi arată chipul unei frumoase fete. Convins de această apariţie, Faust acceptă pactul, pe care-l semnează cu sânge, şi, devenit iar tânăr, pleacă spre noi aventuri.

Actul al II-lea

În timpul unei chermeze, tânărul ofiţer Valentin stă retras gândindu-se cu tristeţe că, odată plecat la război, îşi va părăsi sora, Margareta, pe care vrea s-o încredinţeze mai tânărului său prieten, Siebel.
Mefisto apare făcând preziceri sumbre: Wagner va muri în luptă, Siebel nu va mai putea atinge vreo floare fără ca aceasta să se ofilească, iar Valentin va fi ucis de un cunoscut. Tinerii îl alungă cu semnul crucii. Faust o întâlneşte pe Margareta şi îi oferă compania sa. Fata îl refuză, dar Mefisto îl asigură pe Faust că, în curând, lucrurile se vor schimba.

Actul al III-lea

În grădina Margaretei, Siebel reuşeşte să salveze florile culese de el stropindu-le cu apă sfinţită. După plecarea lui Siebel, sosesc Faust şi Mefisto, aşezând lângă flori o casetă cu giuvaeruri. Margareta le va descoperi, lăsându-se cucerită de strălucirea lor. Reapar Mefisto şi Faust, primul făcându-i curte bătrânei Martha, însoţitoarea Margaretei, iar Faust mărturisindu-i Margaretei dragostea sa. Rămasă singură în noapte, Margareta evocă imaginea lui Faust. Tânărul, care o asculta din umbră, intră în casa fetei.

Actul al IV-lea

În biserică, Margareta se roagă pentru a fi iertată că a păcătuit cu Faust, de la care aşteaptă un copil. Mefisto, ascuns după o coloană, o ameninţă cu pedeapsa eternă. Între timp, Valentin se întoarce de la război şi îl găseşte pe Mefisto în faţa casei sale, cântând o serenadă sarcastică. Aflând că sora sa a fost sedusă, îl provoacă pe Faust la duel şi este ucis. Moare blestemându-şi sora.

Actul al V-lea

Mefisto îl conduce pe Faust la castelul său, unde se desfăşoară o sărbătoare fantastică (Noaptea Walpurgiei). Dar Faust nu mai simte nici o bucurie, acesta gândindu-se la nefericita Margareta care, pierzându-şi raţiunea, şi-a ucis copilul. În închisoare, Margareta aşteaptă judecata, dar Faust apare, implorând-o să fugă cu el. În delirul ei, Margareta găseşte totuşi forţa să-l refuze. Invocând cerul, aceasta moare. Sufletul ei se înalţă la cer în timp ce Faust, îngenuncheat, se roagă.